Cine suntem

Asociația Consilierilor pentru Dezvoltare Personală și Profesională din România – înființată cu acordul Secretariatului General al Guvernului României nr.9350 din14.07.2014 și al hotărârii Judecătoriei Sectorului 2, București, din data de 30.07.2014 – are ca scop promovarea consilierii pentru dezvoltare personală și profesională – respectiv oientare în carieră – si perfectionarea acesteia la cele mai înalte standarde.

Transformarile care au loc la toate nivelurile societății, precum și stadiul actual al pregătirii non-formale impun o abordare diferită, la un nivel superior, construită pe un sistem de valori autentice capabil să aducă schimbarile necesare, prin ridicarea gradului de conștiință individual și colectiv, stimularea creativității și inovației, crearea de noi locuri de muncă și servicii, prin atingerea excelenței în toate domeniile.

Cum ar fi posibil să se obțină acest lucru? Prin seriozitate, implicare, entuziasm!  Și prin sprijin! Mult sprijin pentru fiecare consilier și implicit pentru persoanele consiliate. O diplomă de absolvire nu este îndeajuns pentru a ghida, cu succes, oamenii în viață.

Responsabilitatea unui consilier este imensă și acesta are nevoie, la rândul sau, de îndrumare, de sustinere, de experiența altor specialiști. Lucrul cu oamenii este complex, delicat și este nevoie de multe abilități ca să atingi excelenta. Mai mult decât atât, un consilier nu își poate permite nici o eroare atunci când este vorba de destinul unui om. Multi oameni au nevoie de noi, in contextul actual. Cum îi putem face să se cunoască, să se împlinească, să se dezvolte, să fie fericiți sau macar mai optimiști?

Dorim ca împreună  să cream un ambient profesional în care consilierii să fie respectați pentru statutul lor, să fie recunoscuți pe plan local, național și de ce nu? chiar internațional. Să se poată dezvolta și performa, astfel încât să atingă excelența, să se simtă parte a unui sistem bine pus la punct, să relaționeze cu specialiști renumiți în domeniu și să fie dedicati profesiei lor – fapt care va îmbunătăți considerabil percepția asupra acestei profesii și va face diferența.

Vă invităm alături de noi.
ÎMPREUNĂ pentru un viitor mai bun!

Membrii fondatori